În tradiția poporului român, această plantă a fost cunoscută de pe vremea daco-romanilor, fiind păstrată în cultul Bisericii, în rețele culinare ale gospodinelor, dar și în folclorul și poezia românească.
Din vremuri străvechi, busuiocul este recomandat pentru o mulțime de afecțiuni, printre care:
-afecțiuni intestinale (colici, balonare, aerofagie, vomă, anorexie, colită de fermentație, reflux acid, diaree, constipație, indigestie, sindromul colonului iritabil, flatulență), favorizează menținerea florei intestinale sănătoasă, ulcer gastric;
-afecțiuni renale, infecții urinare, litiază renală;
-angină pectorală, cancer, colică hepatobiliară;
-migrenă, îmbatrânire precoce, guturai, gastrită, colită și ulcer;
-hipertensiune, hipercolesterolemie,
oboseală psihică;
-surmenaj, echilibrează starea psihică și emoțională;
-gripă, guturai, febră, astm, tuse, bronşită cronică şi acută, cefalee; ajută la eliminarea mucusului în caz de bronșită şi astm;
-prevenirea îmbătrânirii precoce, precum şi a apariției cancerului;
-nevroză, insomnie, astenie nervoasă, surmenaj intelectual, amețeli, migrenă pe fond nervos; revigorant pentru memorie;
-parazitoză intestinală (giardioză);
-tuse, febră, răceală, diaree şi vârsături (simptomele răcelii chiar şi la copii).
Pe lângă acestea, busuiocul acționează benefic și în cazul tulburărilor cardiace și a asteniei declașante de ele.
din sânge și prevenind bolile cardiovasculare.
Restul se află pe pagina următoare.
