În seara aceea, Alexandru a luat o decizie.
Nu avea s-o confrunte încă pe Valeria.
Avea nevoie să afle cât de departe mersese.
A doua zi dimineață, i-a spus administratorului:
— Vreau să verifici pontajele lui Marisol din ultimele trei luni. Ore de intrare, ore de plecare, tot.
Bărbatul a ezitat.
— Este vreo problemă?
— Sper că nu.
Răspunsul a venit în aceeași după-amiază.
Marisol rămăsese peste program de treizeci și șapte de ori.
Nu fusese plătită pentru niciuna dintre orele suplimentare.
Alexandru a simțit cum i se strânge maxilarul.
— Cine îi
cere să rămână?
Administratorul a privit spre ușă înainte să răspundă.
— Domnișoara Valeria.
— Și cine a spus să nu fie trecute orele suplimentare?
Tăcere.
— Spune-mi.
— Tot domnișoara Valeria.
În aceeași seară, Alexandru a intrat în biroul de acasă și a deschis dosarul cu cheltuielile gospodăriei.
Salariul lui Marisol apărea integral în fiecare lună.
Inclusiv ore suplimentare.
Alexandru a rămas cu ochii pe cifre.
Undeva, banii dispăreau.
A verificat transferurile.
Plățile plecau din contul lui către administrator, apoi erau distribuite personalului.
Dar în ultimele luni apăruse o modificare: Valeria ceruse să
se ocupe personal de „bonusurile personalului” pentru că, după cum scrisese într-un e-mail, voia să învețe să administreze casa înainte de căsătorie.
Alexandru a continuat să caute.
A găsit bonuri.
Facturi.
Transferuri.
Apoi un tabel.
Lângă numele lui Marisol apărea în fiecare lună aceeași sumă.
Bonus ore suplimentare: 1.800 lei.
Marisol nu primise niciodată acei bani.
Alexandru s-a lăsat pe spătar.
Nu mai era vorba doar despre cruzime.
Valeria îi lua bani.
În dimineața următoare, a chemat-o discret pe Marisol în birou.
— Vreau să-ți pun o întrebare și vreau
adevărul.
Ea s-a încordat.
— Sigur.
— Valeria ți-a reținut vreodată bani?
Marisol a devenit palidă.
Răspunsul era deja acolo.
— Nu vreau probleme, domnule Alexandru.
— Nu te-am întrebat dacă vrei probleme.
A deschis tabelul.
— Ai primit vreodată sumele astea?
Marisol și-a coborât privirea.
— Nu.
— De ce nu mi-ai spus?
— Pentru că am nevoie de serviciu.
Vocea îi tremura.
Apoi adevărul a început să iasă.
Valeria îi scăzuse bani pentru un pahar spart.
Pentru un prosop pătat.
Pentru mâncare despre care susținea că dispăruse din frigider.
O amenințase că o va acuza de
furt dacă se plângea.
Mai mult, îi spusese că după nuntă avea să fie concediată oricum.
— De ce?
Marisol a ezitat.
— Pentru că doamna Elvira mă place.
Alexandru s-a încruntat.
— Ce legătură are bunica?
Marisol și-a strâns mâinile.
— Domnișoara Valeria spune că după nuntă lucrurile se vor schimba aici. Că dumneavoastră veți avea propria familie și că doamna Elvira ar trebui mutată într-un cămin.
Alexandru a simțit că încăperea se micșorează în jurul lui.
— A spus asta?
Marisol a dat din cap.
— De mai multe ori.
În seara aceea, Alexandru
s-a dus direct la bunica lui.
Elvira stătea în fotoliu, cu o pătură peste genunchi.
— Bunico, Valeria ți-a vorbit vreodată despre mutare?
Bătrâna a rămas tăcută.
Asta i-a fost suficient.
— Bunico.
Elvira a oftat.
— Nu voiam să-ți stric nunta.
— Ce ți-a spus?
— Că după ce vă căsătoriți veți avea nevoie de intimitate.
Alexandru s-a așezat lângă ea.
— Și?
Restul se află pe pagina următoare.
