— Mi-a adus niște broșuri de la două cămine.
A simțit că îi urcă sângele în obraji.
— De ce nu mi-ai spus?
Elvira i-a atins mâna.
— Pentru că erai fericit.
Cuvintele acelea l-au
lovit mai tare decât orice.
În următoarele două zile, Alexandru n-a schimbat nimic în comportamentul său.
A mers la degustarea meniului.
A aprobat florile.
A discutat despre muzică.
Valeria devenise din nou afectuoasă.
Probabil credea că pericolul trecuse.
Cu patru zile înainte de nuntă, familia s-a adunat la cină.
Părinții Valeriei veniseră și ei.
Pe masă erau contractele finale pentru restaurant, fotograf și formație.
Valeria ridică un pahar.
— Pentru noul nostru început.
Alexandru nu și-a ridicat paharul.
— De acord. Cred că este momentul perfect pentru un nou început.
Valeria a
zâmbit.
— Exact.
— Marisol, poți veni puțin?
Zâmbetul Valeriei dispăru.
Marisol intră.
În urma ei veni Elvira.
Apoi administratorul casei.
Alexandru puse un dosar gros pe masă.
— Ce-i asta? întrebă Valeria.
— Orele suplimentare ale lui Marisol.
Tăcere.
— Nu înțeleg.
— Ba cred că înțelegi.
Scoase următoarea foaie.
— Aceștia sunt banii pe care i-am plătit pentru acele ore.
Alta.
— Iar aceștia sunt banii care nu au ajuns niciodată la ea.
Tatăl Valeriei se încruntă.
— Valeria?
— Este o neînțelegere.
Alexandru scoase broșurile căminelor.
Le puse deasupra documentelor.
— Și astea?
Valeria se uită la Elvira.
Pentru prima dată, bătrâna nu-și coborî privirea.
— Încercam doar să planific viitorul, spuse Valeria.
— Viitorul cui?
— Al nostru!
— În casa bunicii mele?
Valeria clipi.
— Poftim?
Alexandru se uită la ea.
— Ai uitat un detaliu important. Casa asta nu este a mea.
Elvira zâmbi trist.
— Este a mea.
Valeria încremeni.
Alexandru continuă:
— Și bunica nu pleacă nicăieri.
Valeria se ridică.
— Faci scandal pentru o angajată?
— Nu.
Alexandru își scoase verigheta pe care o purta deja simbolic înainte de ceremonie și o puse lângă dosar.
— Anulez o nuntă pentru femeia cu care
aproape m-am căsătorit.
Mama Valeriei scoase un sunet scurt.
— Alejandro, mai sunt patru zile!
— Tocmai de aceea am avut noroc.
Valeria începu să plângă.
Îi spuse că era stresată.
Că organizarea nunții o schimbase.
Că Marisol exagerase.
Că Elvira înțelesese greșit.
Alexandru o ascultă până la capăt.
Apoi spuse:
— Am venit acasă cu flori acum aproape trei săptămâni.
Valeria se opri.
— Ce?
— Te-am văzut vărsând vinul pe podea.
Chipul ei se albi.
— Am văzut tot.
— Și n-ai spus nimic?
— Nu. Pentru că voiam să aflu dacă văzusem un moment urât…
sau caracterul tău adevărat.
Restul se află pe pagina următoare.
