Usturoiul (Allium sativum) este una dintre cele mai vechi plante cultivate de om și face parte, de secole, din bucătăria și din obiceiurile populare ale multor popoare. În România, bulbul cu miros pătrunzător se găsește în aproape orice gospodărie, iar tradiția îl leagă deopotrivă de mâncare, de remediile casnice și de credințe străvechi.
Utilizările tradiționale ale usturoiului sunt foarte diverse: de la conservarea și aromatizarea alimentelor, până la remedii populare pentru răceală și la ritualuri menite să alunge spiritele rele. Este important de făcut distincția între ceea ce ține de tradiție și ceea ce este demonstrat științific, iar acest articol încearcă să păstreze această diferență.
Scurt istoric al usturoiului
Usturoiul își are probabil originile în Asia Centrală, de unde s-a răspândit spre Orientul Mijlociu și Mediterana. Texte și reprezentări antice indică faptul că era folosit în Egipt, în Grecia și la Roma, atât în hrană, cât și în practici medicale ale vremii. Trebuie spus că detaliile exacte, de pildă cine îl consuma în cantități mari sau în ce scopuri, sunt adesea reconstituite din surse fragmentare și nu pot fi considerate certe în toate cazurile.
În Europa, usturoiul a devenit o plantă de grădină obișnuită în Evul Mediu. În spațiul românesc, el apare în gospodăria țărănească drept aliment ieftin, ușor de păstrat peste iarnă, împletit în funii și atârnat în pod, în cămară sau sub streașină.
Usturoiul în alimentația tradițională
Cea mai răspândită utilizare rămâne cea culinară. Usturoiul se consumă crud sau gătit și dă gust multor preparate tradiționale românești. Câteva exemple de folosire în bucătăria de zi cu zi:
Sosuri și pasta de usturoi: mujdeiul, făcut din usturoi pisat cu apă și sare, însoțește frecvent carnea, peștele prăjit, cartofii sau legumele.
Murături: usturoiul se adaugă în saramura pentru castraveți, gogonele sau conopidă, contribuind la aromă.
Ciorbe și mâncăruri la oală: în unele rețete se pune pentru a da profunzime gustului, de obicei spre finalul preparării.
Mezeluri și preparate din carne: mici, cârnați sau cârnați de casă sunt adesea asezonați cu usturoi.
Pe lângă gust, rolul său tradițional în gospodărie a fost și acela de condiment accesibil, care făcea mai atrăgătoare mesele simple de post sau cele din sezonul rece.
Remedii populare și folosirea „de leac”
În medicina populară, usturoiul a fost considerat un „leac” pentru multe suferințe. Cel mai des este asociat cu perioada rece a anului, când se mănâncă usturoi crud cu pâine sau se prepară infuzii și siropuri casnice cu usturoi, miere sau ceapă. Alte folosiri tradiționale menționate în diverse zone sunt:
consumul în sezonul răcelilor, ca „întăritor” al organismului;
aplicarea unor felii pe înțepături sau mici iritații ale pielii (practică care poate irita pielea și nu este recomandată fără prudență);
tincturi sau macerate în alcool, pregătite în casă, pentru diverse dureri.
Aceste practici țin de tradiție, nu de dovezi medicale solide pentru fiecare utilizare în parte. Usturoiul conține compuși cu sulf, precum alicina, care se formează când bulbul este tăiat sau zdrobit și care au fost studiați în laborator. Cercetările despre efectele lor asupra sănătății umane (de exemplu asupra tensiunii sau a colesterolului) au dat rezultate variabile, iar concluziile sunt prudente. Usturoiul nu înlocuiește tratamentul medical și nu trebuie considerat o soluție sigură pentru boli.
Credințe, obiceiuri și simbolistică
Usturoiul are și o puternică încărcătură simbolică în folclor. În tradiția românească, ca și în alte culturi din Europa de Est, este considerat un protector împotriva răului, a deochiului și a spiritelor negative. Printre obiceiurile cunoscute se numără:
punerea de căpățâni sau căței de usturoi la ferestre și la uși, mai ales în nopți considerate „periculoase”, precum cea de Sfântul Andrei (29–30 noiembrie) sau cea de Sfântul Gheorghe;
ungerea ușilor sau a grajdurilor cu usturoi pentru protecția oamenilor și a animalelor;
asocierea cu legendele despre strigoi, în care usturoiul ține răul departe.
Aceste practici variază de la o regiune la alta, iar sensul lor este simbolic și cultural. Ele spun mai mult despre felul în care comunitățile își explicau lumea decât despre efecte reale.
Cultivare și păstrare în gospodărie
Tradițional, usturoiul se plantează fie toamna, fie primăvara devreme, în funcție de soi și de zonă. Se alege un loc însorit, cu sol bine drenat. Recoltarea are loc, de regulă, vara, când frunzele de la bază încep să se îngălbenească. După recoltare, bulbii se lasă la uscat într-un loc aerisit și ferit de ploaie.
Pentru păstrare, se folosesc funiile împletite din cap și tulpină sau sacii și coșurile aerisite, ținute la loc răcoros și uscat. Umezeala favorizează mucegaiul și încolțirea, de aceea ventilația contează mult.
Precauții utile
Chiar dacă este un aliment obișnuit, usturoiul nu este potrivit pentru oricine, în orice cantitate. Merită reținute câteva aspecte:
Restul se află pe pagina următoare.