Valeria a lăsat capul să-i cadă într-o parte.
— Nu… pot să merg…
Radu s-a uitat spre tatăl lui și a zâmbit.
— Exact cum ți-am spus.
A prins-o de braț.
Valeria și-a lăsat aproape toată greutatea în el, prefăcându-se că abia își poate controla picioarele.
Tereza i-a pus halatul pe umeri.
— Săraca de ea. Răul ăsta de mare a terminat-o.
Valeria ar fi vrut să o lovească.
În schimb, a murmurat:
— Mi-e somn…
— Doar puțin aer — i-a șoptit Radu. — După aceea te culci.
Au ieșit pe punte.
Vântul devenise puternic, iar
marea era agitată.
Majoritatea luminilor iahtului fuseseră stinse.
Valeria a observat imediat ceva.
Nu era nimeni din echipaj în apropiere.
Radu pregătise totul.
Florin a mers înainte și s-a uitat în jur.
— Acum.
Valeria a simțit cum Radu o conduce spre balustrada din spate.
Tereza i-a scos discret unul dintre pantofi.
— Ce faci? — a murmurat Valeria, continuând să joace rolul femeii amețite.
— Nimic, draga mea.
Tereza a lăsat pantoful lângă balustradă.
Exact cum plănuiseră.
Telefonul ascuns în halatul Valeriei înregistra fiecare cuvânt.
Radu a prins-o de talie.
— Iartă-mă, iubito.
Valeria
a simțit cum i se strânge stomacul.
Chiar urma să o facă.
Nu era doar o discuție.
Nu era doar o amenințare.
Soțul ei chiar intenționa să o arunce în mare.
— Pentru ce? — a întrebat ea încet.
Radu a ezitat.
— Pentru că ai avut ghinionul să valorezi mai mult moartă decât vie.
În clipa aceea, Valeria a încetat să se prefacă.
Și-a înfipt călcâiele în podeaua punții și s-a desprins violent din brațele lui.
Radu a rămas șocat.
— Ce naiba…?
Valeria a făcut doi pași înapoi.
— Ai spus exact ce
aveam nevoie să spui.
Chipul lui s-a schimbat.
Florin s-a repezit spre ea.
— Prinde-o!
Atunci, din întunericul mării, s-a aprins o lumină orbitoare.
Apoi încă una.
O sirenă scurtă a tăiat zgomotul valurilor.
Radu s-a întors spre apă.
— Ce dracu’ e asta?!
Un reflector puternic a inundat puntea.
O voce amplificată s-a auzit peste vânt:
— Rămâneți pe loc! Nu vă apropiați de balustradă!
Tereza a scos un țipăt.
Restul se află pe pagina următoare.
